Scrijele de mere
Povestea scrijelelor a început din dorinta de normalitate care este din ce in ce mai rar întâlnită, din revolta fata de utilizarea precara a resurselor existente încă aproape de ceea ce înseamnă natural si din nebunia de a propune consumatorului o alternativa la ceea ce exista in comert. Am renuntat la confortul unei activitati de birou pentru a face ceva diferit si ceva de suflet. Si pentru ca nu pot concura cu marile industrii prelucratoare am decis sa merg exact contra curentului-sa usuc intr-un mod “retrograd” (vorba unui producător de cuptoare electrice) fructele uzuale. Din fericire, noile generatii sunt deschise la ceea ce este diferit si nou si acest lucru îmi da încredere ca o sa fie bine.
Reactiile oamenilor au fost foarte plăcute, cu amintiri din copilaria petrecuta la bunici, ceea ce mi-a confirmat corectitudinea alegerii mele. Cei tineri(majoritatea) nu au gustat niciodată asa ceva si sunt interesati sa cumpere, cei mai in varsta sunt nostalgici si zâmbesc. Toata lumea se bucura si este un sentiment foarte plăcut.