Ograda cu Legume – V.I.P. Ziua Sănătoasă

Aceste două Super-Staruri din Inima Regatului Verde, din Tărâmul Marinatelor şi Muratelor – ni s-au adunat în Târgul Ieşilor să ne arate cât de simplu, curat şi elegant se poate păpa sănătos şi – cumva peste titulatura de “delicios”.

Dragii de ei, cu un foarte clar Har de la Divinitate, au luat niscvai reţete de tradiţie a marinatelor şi muratelor de la românii de peste Prut, fraţiorii noştri de acelaşi sânge şi neam şi mi le-au modernizat şi adaptat zilelor noastre grăbite şi aiurite, stresate şi repezite!

Nah, iote aşa vine Ograda cu Legume să ne arate Sălăţeală Nemaipomenită şi Nemaîntâlnită spre deliciul postului, vegetarianului, dar şi sporirea sporului si odorului oricărei hălci aşezate în vecinătatea marinatelor!

Dar Dragii de ei sunt şi FOARTE atenţi şi vigilenţi – nu iau legume “prăfuite” de la marginea drumului sau din sere râs-stropite – ci aleg pentru un gust desăvârşit – ce e mai bun şi mai fain pentru Ieşenii Noştri…

Să vă spun ce văzuşi la ei în ogradă? Păi na: ţelină marinată, dovlecel dulce-acrişor (deliciul românului de pretudindeni), sfeclă marinată, ciuperci călite şi marinate, conopidă marinată crocantă, morcov dulce sau picant şi nu în ultimul rând, mazărea cu ceapă şi ghebe, ca la bunica acasă, toate aşezate în platouri pline de culoare, savoare şi SĂNĂTATE!

Pe ei îi găsiţi aici: www.ogradaculegume.ro

şi Pe Facebook la: https://www.facebook.com/ogradaculegume.ro/

Şi să ştiţi Stimabililor Sănătofagi –

Că şi ei sunt verificaţi şi autorizaţi

Şi de Nutrie Parafaţi 🙂 

Aşa că Foarte liniştiţi de la ei, puteţi să păpaţi…